Într-o bună zi, în redacția revistei România literară, dădu buzna fericit nevoie moare, Nichita Stanescu.
– Băi țărăniștilor! Să vedeti ce poezie am scris aseară!
– Nichita, în pizda mă-tii! sări ca ars Nicolae Labiș. Scrii o poezie la 4 luni apoi te-mbeti si vii sa faci scandal. Stai dracu la rand nu vezi ca citeam ceva?
– Ia, pula mea, lasă-mă să ghicesc! Iar iordane d-ale tale? Cum ai fost tu cu tac-tu la vânătoare și ați împușcat o căprioară? Bravo tată, mare poet, zici că-s colinde. ‘Te-n plm de bocciu. Acuma ce ai mai scris, unde te-a mai dus tac-tu, la pescuit?
– Nu conteaza unde m-a dus, contează că nu mi-a pus nume de pizdă. Cum plm să te cheme Nichita, coae?
– Coaie tu vorbelești? Te cheamă Labiș…
– Nichita dacă-ti f…
– Alooo colegii! Hai să rămânem civilizati, că aicișa e totusi un spațiu cultural, în pula mea... ii dojeni un scriitor mai batran. Zi Nichita sa vedem ce ai scris.
– Ok fiti atenti: Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-as săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai schiopăta puțin, după aceea, de teamă sa nu-mi strivești sărutul?
– Așa…
– Ce așa? Asta e tot. Nu-i calumea?
– Sincer, continuă bătrânul, nu mă dă pe spate…
– … cum am dat-o eu aseara pe mă-sa lu Labis! râse Nichita.
– Nichita sa moara fam…
– Gata colegii, alooo doar v-am rugat frumos! Așa… Nichita deci nuj ce sa zic… e ok bănuiesc da nu prea înțeleg despre ce e poezia. E iar despre foot fetish? Zi drept!
– Uite de asta vin eu rar p-aici, că sunteți proști bâtă… Hai sictir să vedeti voi daca nu se bagă asta la BAC! urlă Nichita și plecă trântind ușa, spre stupoarea celorlalți scriitori.
– BAC pula-n mă-ta, rupse după câteva secunde tăcerea Nicolae Labiș în râsetele tuturor. Băi ia fiți atenți. Hai să vă citesc eu ceva, cum am fost eu odată la laser tag cu babacu’.
Text de la Pupăza din morții tei.
