08/09/2024

M-am suit în RATB. Sau cum pizda mă-sii îi zice acu, SeTeBe, de pulă să mă ié. N-aveam bilet, că fratele vostru e mai pe jmekereală, sanchi. Pă sărăcie, știi cum e când te arde gâtu’ de-o bere și n-ai nici bani de apă din WC.
În fine. Stăteam eu cu căștile-n ureche și mâna-n geanta unei parașute și vine controlorul:
– Bună ziua. Biletul sau abonamentul, vă rog
– N-am coa’, sunt sărman.
– Amendă.
– N-am nici d-aia.
– E, uite c-o să ai.

Puletinul, de ce n-aveți bilet, domnule Pizdulice? Mi-a fost lene să iau, la mine-n stație nu e chioșc, era chioșcul închis la 5 diminerața când m-am suit în tramvai, da’ acu e ora 1 după amiaza, vai cât a trecut, prostii.

Și mi-a dat amendă. Nu mai știu suma, vreo 50 lei la banii de azi. Luai câteva beri de banii ăia. Când ajung acasă, mă uit mai bine pe foaia aia de mi-a dat-o, pe lângă amendă. Era un abonament de o zi, controlorul mi-a zis că pot să merg cu ea o vreme.

Numa că era necompletată. E, și futu-mă-n cur de prost, ce-mi zic eu? Hai s-o completez, să fie legală, dacă mă ia careva la întrebări, am abonamentul ăla. Și-mi trec datele din puletin acolo, bă fratele meu.
Io, mândru nevoie mare, că am găsit portița salvatoare de-a merge moka tot anul cu autobuzul.
A doua zi dimineață, vine alt controlor:
– Bună ziua, biletul sau abonamentul!
– N-am, dar am d-asta
, zic eu mândru, scoțând abonamentul ăla.

A râs ăla și cu curul de mine. Și mi-a dat altă amendă. Dacă era fără nume, fără dată, îmi punea el data din ziua aia și-mi dădea drumul. Uite așa, am fost eu luat de prost, cu 2 amenzi în nici 24 de ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *